Atunci când alegi o fereastră de termopan din profil PVC, este important să te asiguri că investiția este la cel mai înalt nivel de calitate și să cauți producători cu notorietate și certificări.

Pentru că suntem convinși că orice gest face diferența astăzi, noi ales să ne implicăm cu ce putem în susținerea eroilor momentului. Întrucât povestea fondatorilor Dynamic Selling Group a început la Galați, iar legătura cu comunitatea de acolo este foarte puternică, echipa Ramplast și-a adus aportul pentru început sprijinind UVSAR Galați cu o donație menită să le acopere cheltuielile necesare pentru a funcționa pe perioada stării de urgență.

Asociația pentru Instruire în Situații de Urgență – UVSAR Galați a înființat un centru de monitorizare a persoanelor aflate în carantină și izolare la domiciliu pe fondul pandemiei de coronavirus. Voluntarii noștri țin legătura cu sutele de persoane din Galați aflate în această situație și transmit informațiile obținute autorităților județene. Deoarece este foarte greu de verificat un număr mare de oameni, au organizat un centru de permanență într-o locație pusă la dispoziție de Prefectură, și două linii telefonice, care pot fi apelate non-stop.

În acest context au creat Fondul de Urgență, pentru asigurarea costurilor de operare a Centrului de Monitorizare și Comunicare. În ultimele zile, au triplat numărul de voluntari implicați în acest demers și fac noi recrutări pentru a funcționa la nivel optim și a monitoriza numărul în creștere de persoane aflate în carantină și/sau în izolare la domiciliu.

Zilnic, au nevoie să asigure voluntarilor apă (50 de litri), o masă caldă (50 de porții) și alte cheltuieli ce mai pot interveni. Costurile sunt într-o continuă creștere din cauza situației în permanentă schimbare, au suplimentat numărul de voluntari de la 21, câți erau inițial, la 60 și probabil că vor mai avea nevoie.

Noi le vom fi alături în demersul lor de a monitoriza persoanele aflate în carantină și încurajăm pe oricine poate să sprijine demersul lor sau să ia inițiativa unui astfel de centru și în alte zone afectate.

Despre activitatea UVSAR în general puteți vedea mai multe pe siteul oficial https://uvsar.ro/

Top